Vreau să traduc cărți. Cum procedez? (2)

Vreau să traduc cărți. Cum procedez? (2)

Ce înseamnă traducerea de carte?

Suntem înconjurați de engleză, toată lumea o vorbește și mulți au impresia că și bine. Ce mare greutate să traduci, nu?

Suntem înconjurați de tehnologie, de la Google Translate la diverse alte aplicații de traducere automată și instantanee. Ce nevoie mai avem de traducători, chiar așa?

Ei bine, cu riscul de a părea înfumurată, dați-mi voie să vă spun că este încă foarte mare nevoie de traducători buni și că nu oricine poate face meseria asta. Și subliniez că este o meserie, nu un hobby, nu o activitate pe care s-o faci din plictiseală sau ca să-ți suplimentezi veniturile (cred că am lămurit deja asta în postarea precedentă și o să mai revin asupra aspectului financiar).

Într-o lume din ce în ce mai superficială și mai preocupată de viteză, de divertismentul facil, de las’ că merge și așa, traducătorii sunt (sau ar trebui să fie) printre puținii care, uneori cu înverșunare, cu aroganță de „grammar nazi” sau cu tendințe de purism, rămân păstrători ai unor principii sau reguli de bun simț sau bune practici (spuneți-le cum vreți).

Corectitudinea gramaticală: nu ai voie să faci greșeli de limbă, să uiți un „pe” înaintea lui „care” sau un „nu” înaintea lui „decât”, să nu știi regulile gramaticale, ortografice și de punctuație, să predai un document neverificat sau lucrat în grabă și fără atenție.

Cunoașterea limbii și culturii sursă: nu traduci doar cuvinte, ci transpui o atmosferă, o stare de spirit, o cultură, o voce, o lume întreagă. Pentru asta ai nevoie mai întâi să o înțelegi, să te documentezi temeinic, să te pătrunzi de ea, să o locuiești, chiar dacă numai în mintea ta, și abia pe urmă să o redai.

Cunoașterea limbii și culturii țintă: cu riscul de a repeta ce am spus la primul paragraf, traducerea trebuie să fie corectă, naturală și expresivă, iar conținutul să fie adaptat la cultura țintă. Nu traduci cuvânt-cu-cuvânt expresii străine care nu au niciun sens în română, nu omiți referințele culturale, dacă poți și este oportun să le adaptezi, nu uiți de localizare (de exemplu, a unităților de măsură). Trebuie să ai permanent în minte publicul pentru care traduci și să-i oferi un text care să nu pară tradus, ci scris direct în română.

Fidelitatea: e o graniță subțire între fidelitate și traducere cuvânt-cu-cuvânt, între creativitate și exces de zel. Trebuie găsit echilibrul dintre mesajul, forma, registrul, efectul din textul sursă și corespondentele lor din textul țintă. O traducere este bună atâta timp cât nu se simte că este o traducere, cât nu te poticnești, nu revii asupra frazei ca să o înțelegi, nu recunoști structuri din limba străină, nu te lovești de barbarisme facile. În același timp, dacă pui de la tine, dacă te îndepărtezi prea mult de textul original, dacă lași să intervină propriul stil, atunci înseamnă că trădezi sursa și că rezultatul este mai mult al tău decât al autorului inițial. 

Disciplina: traducerea unei cărți seamănă cu managementul unui micro-proiect. Trebuie să-ți stabilești termenul-limită, resursele, să prevezi eventualele piedici și să respecți etapele, să interacționezi cu celelalte persoane implicate în proiect și să colaborezi cu ele ca totul să iasă bine și la timp.

Mai concret, asta înseamnă:

  • să ai de predat 300-400 de pagini în trei luni, să zicem, adică să-ți planifici timpul și activitățile în așa fel încât să te asiguri că poți să faci o muncă de calitate și să-ți lași și timp pentru revizia sau reviziile finale;
  • să te documentezi înainte și în timpul traducerii propriu-zise despre autor, carte, subiect, evenimente și persoane reale la care se face referire în text, lucrări literare, muzicale sau diverse opere de artă etc.;
  • să faci revizia cu simț de răspundere, nu pe fugă sau cu plictiseală, lene etc.;
  • să păstrezi legătura cu redactorul și să ceri să vezi modificările aduse textului în urma redactării, pentru a le trece în revistă și a le discuta (accepta/disputa) cu redactorul, pentru că e numele tău acolo și tu îți asumi răspunderea pentru textul final.

Traducerea de carte mai presupune:

  • să stai țeapăn la laptop ore întregi, zi de zi, să cauți corespondentul perfect, cuvântul potrivit, turnura ideală a frazei, să muncești o oră la o frază sau să te gândești și în somn la o soluție pentru o problemă de traducere;
  • să apelezi la toate resursele tale de creativitate și inventivitate pentru a traduce versuri, a recrea un efect comic printr-o glumă similară sau a inventa un joc de cuvinte asemănător cu cel din original;
  • să încerci să eviți un număr prea mare de note de subsol, ceea ce uneori chiar e dificil, și să recunoști și să creezi la rândul tău ritmuri, rime, cuvinte inventate, interjecții, onomatopee, o limbă specifică fiecărui autor, în care să nu lași din tine decât atât cât e necesar, niciodată prea mult.

Traducerea de carte înseamnă o muncă asiduă, migăloasă, îndelungată, solitară, adesea lipsită de recunoaștere. Ea este un mod de a citi, fiindcă traducătorul este cel mai atent cititor, și de a scrie, fiindcă traducătorul practic rescrie originalul. Este un pariu cu tine că poți fi invizibil și, tocmai prin asta, vizibil. Este o punere în practică a lecturilor, studiilor, disciplinei și atenției tale, dar și un apel la creativitatea, talentul și resursele tale. Seamănă, de multe ori, cu mersul pe sârmă, uneori fără plasă de siguranță, cu speranța că publicul care așteaptă finalul va izbucni în aplauze.

Știu că sună frumos ce am scris, dar mai știu și că în realitate lucrurile nu stau chiar așa, din diverse motive: traducerea de carte se plătește prost și traducătorul nu este motivat să muncească atât de mult pentru o recompensă atât de mică, termenul este scurt și atunci se lucrează în grabă și la traducere, și la redactare/corectare, uneori poate persoanele implicate nu sunt cele mai pregătite sau intervin oboseala, neatenția, dezinteresul etc. De aceea, găsim deseori în cărți greșeli de literă sau chiar de sens, calcuri sau, cum mi s-a întâmplat mie serile trecute, omisiuni de localizare (vezi poza de mai jos).

Fahrenheit versus Celsius
La 375°C, bietele antricoate s-ar face scrum.

Calitatea produsului final și satisfacția cumpărătorilor depind de calitatea muncii celor implicați în producție. Adaptat la cazul cărților, calitatea traducerii și satisfacția cititorilor depind, în primul rând, de calitatea muncii traducătorilor și a redactorilor. Și atunci poate aici ar trebui să se intervină cu măsuri care să ducă la îmbunătățirea calității:

  • o selecție mai atentă a colaboratorilor: sunt traducători buni care nu primesc șanse, la fel cum sunt și traducători slabi care primesc în continuare de lucru, deși asta înseamnă că redactorii sunt nevoiți aproape să retraducă după ei;
  • o comunicare mai bună între traducători și redactori: cei doi formează o echipă, așa că ar fi bine să existe un dialog real despre text și un acord asupra versiunii finale;
  • prioritate acordată calității, nu tarifului mic: politica aceasta nu avantajează pe nimeni – nici pe traducător, care primește bani puțini și nu este stimulat să ofere calitate, nici pe cititori, care au astfel parte de o experiență neplăcută, nici pe editori, care suferă un prejudiciu de imagine publicând o traducere de o calitate îndoielnică;
  • condiții contractuale corecte și motivante, care să ducă la profesionalizare și la un trai decent.

Știu că editurile au alte argumente și alți factori pe care îi iau în considerare (și care țin de managementul unei afaceri și de profit), dar un dialog cu bunăvoință, respect și responsabilitate poate duce la schimbări în bine pentru piața de carte din România.

(Va urma)  

 

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *