Vreau să traduc cărți. Cum procedez? (1)

Vreau să traduc cărți. Cum procedez? (1)

 

De o vreme, tot primesc întrebarea asta și de fiecare dată îmi aduc aminte că același lucru voiam și eu să aflu când am terminat facultatea. O să povestesc aici un pic despre cum am ajuns eu traducător literar, ce înseamnă mai exact traducerea de carte, cam în ce constă procesul de apariție a unei traduceri, care sunt plusurile și minusurile meseriei de traducător literar și altele asemenea.

  1. Intrarea în branșă

Când eram studentă, nu știam nici pe ce lume sunt. Identificasem vag câteva lucruri pe care mi-ar fi plăcut să le aprofundez și să le transform într-o meserie din care să și trăiesc decent, dar habar nu aveam de unde să încep. După câteva luni de încercări și interviuri, de deplasări din nord în vest și în capitală, am ajuns să învăț meserie într-o corporație. Timp de câțiva ani, am respirat, mâncat și visat numai traduceri financiare, economice, juridice, administrative, de marketing, IT și asigurări și am ajuns și la cronici culinare și de turism. Numai tehnice n-am făcut, fiindcă pe astea nu le înțeleg nici în română.

Când contractele, rapoartele economice, procesele verbale, emisiunile de obligațiuni și alte documente cu profil bancar s-au dovedit insuficiente pentru mintea mea dornică de creativitate, m-am întors la dragostea cea dintâi: cărțile. Voiam să fac traduceri literare, așa că am început să trimit CV-uri și scrisori de intenție la diverse edituri mai mici, mai mari, mai cunoscute, mai puțin cunoscute. O dată la câteva luni, le scriam din nou. Cred că timp de doi-trei ani, nu m-a băgat nimeni în seamă.

Recomandarea nr. 1: Fiți perseverenți! Pentru selecție, o să dați un test de câteva pagini, pe care vă recomand să-l faceți cu toată seriozitatea. E cheia voastră de intrare în editură și/sau în branșă.

Prima colaborare a venit de la o editură care mi-a propus non-ficțiune și tariful minim. Am lucrat cu entuziasm, cu dăruire, cu un strop de nebunie, deși cartea în cauză nu era așa grozavă încât să justifice eforturile și oboseala acumulată în seri și weekenduri la rând. Nu conta, reușisem! Treaba a mers așa de bine încât, după ce am predat prima mea traducere de carte exact în ziua stabilită prin contract, mi s-a mai făcut o ofertă, tot non-ficțiune. Am acceptat-o și am tradus deja mai relaxată, ca omul care a mai făcut asta o dată. Numai că, după scurgerea termenelor contractuale și a câtorva luni de întârziere, eu eram încă mândra și furioasa posesoare a două traduceri neplătite încă. (Una din ele nici nu a mai fost publicată din cauză că expiraseră drepturile și editura a considerat că tema cărții nu mai era de actualitate.)

Recomandarea nr. 2: Mare atenție la contracte și la seriozitatea editurilor! Deși acum nu se mai întâmplă, din câte știu eu, să nu se facă plățile sau să se întârzie cu anii, decalaje de două-trei luni (sau mai mult) tot mai pot fi.

După lupte seculare care au durat… luni? ani? nu mai știu, mi-am primit banii, în sfârșit, și mi-am jurat în barbă că m-am lecuit de traducerile literare și de edituri. Așa că am stat pe tușă o vreme, resemnată și hotărâtă să mă ocup din nou exclusiv de textele mele specializate. Nu am rezistat prea mult, mă chema ceva spre lumea iluzorie a literaturii. Am acceptat propunerea unei colege de a mă recomanda unei alte edituri. Ai zice că după pățaniile de mai devreme, îmi învățasem lecția. Da’ de unde! Probabil fidelă principiului că repetiția e mama învățăturii, am luat-o de la capăt. De data asta, cu două cărți de ficțiune: una de dragoste, una polițistă. Dragoste mare, amor ghebos, fericire maximă, dezamăgire cruntă.

Cu aceasta a doua tentativă, lucrurile au tărăgănat și mai mult, comunicarea a fost și mai proastă, întârzierile și mai mari, totul părea sortit eșecului. După mulți nervi, nenumărate e-mailuri și telefoane, diverse persoane de contact, mereu altele, și ba vorbe bune, ba amenințări, am reușit să încasez toată suma. Dar timpul pierdut, umilința de a nu fi băgată în seamă, de a nu mi se răspunde la mesaje, de a trebui să insist să mi se plătească ce mi se cuvenea de drept, de a cere periodic informații despre plată și a primi răspunsuri vagi sau niciun răspuns, pe astea nu mi le-a decontat nimeni.

Recomandarea nr. 3: Nu vă bazați pe traducerile literare pentru venituri din care să trăiți decent. Îndemnul meu este să aveți o meserie/activitate principală, care să vă aducă un salariu, iar la cărți lucrați în paralel. Nu este o situație ideală, dar deocamdată așa stau lucrurile.

Am schimbat editura, am schimbat norocul. Unul dintre e-mailurile mele cu CV a ajuns la o a treia editură, care mi-a propus să traduc cărți de psihologie. Am început colaborarea cu precauție, dar de data asta totul a mers bine și am rugat să fiu pusă în contact și cu redactorii de la secția de ficțiune. De aici, lucrurile au început să se așeze: traducerile mele au fost apreciate, am continuat să primesc alte titluri, se contura deja un viitor în domeniu.

În anii următori, s-au înmulțit și ofertele, și editurile, am diversificat genurile (ficțiune, non-ficțiune, cărți de copii, cărți de oameni mari, romane de dragoste, polițiste/suspans, literatură de nișă sau recunoscută și premiată la nivel internațional), am depășit treizeci de traduceri de carte și, într-un fel, simt că abia acum am ajuns unde voiam. Colaborările cu editurile au devenit din ce în ce mai bune, problemele, deși au mai existat, au fost destul de rare și rezolvate cu bine, am cunoscut redactori foarte buni, am legat relații personale cu oamenii cu care am ajuns să lucrez și am simțit că, încet-încet, fac parte dintr-o comunitate. Din când în când, primesc mesaje de la cititori care îmi apreciază traducerile sau câte o cronică favorabilă într-o revistă. Deci chiar dacă la început e greu, nu vă demotivați, cu muncă multă și perseverență puteți ajunge unde v-ați propus. Sau măcar aproape…

Recomandarea nr. 4: În domeniul ăsta, nu încetezi niciodată să înveți. Cu cât lucrezi mai mult, cu atât înțelegi mai bine ce drum ai parcurs și cât mai ai încă de mers. Așa că nu încetați să progresați și nu vă descurajați!

Astea au fost experiențele mele, dar nu este obligatoriu ca pentru toată lumea să fie la fel. Am colegi care au fost feriți de partea neplăcută a lucrurilor, la fel cum am și colegi pentru care a fost chiar mai dificil. Spre diferență de mine, care am plecat pe drumul ăsta bâjbâind și descoperind pe măsură ce mă loveam de greutăți, cei care vreți să începeți acum o carieră în domeniu aveți acces la mult mai multe informații, inclusiv la un masterat de traducere literară și la evenimente precum Masterclassul organizat de doamna Lidia Vianu. Puteți să discutați cu traducători cu experiență și să învățați de la ei. Puteți să faceți voluntariat, să publicați în reviste sau să vă alegeți un mentor. Dar cel mai bine cred că învățați citind mult în traducere și comparând cu originalul, „furând” meserie. Posibilitățile sunt variate. Și sper că și seria asta de articole vă va fi utilă și vouă, începători, dar și celorlalți, cititori obișnuiți, curioși să se uite în culisele cărților sau pur și simplu nimeriți întâmplător pe aici.

Recomandarea nr. 5: Pregătiți-vă în permanență, citiți mult, mâncați traduceri pe pâine!

(Va urma)

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *